4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor


Cuprins

4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte

Scrierea cuvintelor derivate și compuse, a locuțiunilor și a grupurilor relativ stabile de cuvinte pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formații aparținând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea și dificultăți suplimentare.

Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanță dacă aceste formații au luat naștere în limba română în mod independent sau au fost calchiate după modelul altor limbi ori dacă au fost împrumutate gata formate[1]. Ceea ce contează este modul în care structura lor este analizabilă în limba română actuală pentru vorbitorii nespecialiști.

Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un vorbitor la altul, și se poate modifica în cursul istoriei limbii. În practică, elementele componente ale unor cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând cunoașterea formei și a sensului componentelor. Este mai ales cazul cuvintelor aparținând unor terminologii de specialitate (formate în special din elemente vechi grecești și latinești), a căror structură este analizabilă aproape numai pentru unii dintre specialiștii din domeniul respectiv.

Dificultatea de a distinge, uneori, între elemente de compunere și prefixe sau sufixe, respectiv cuvinte neologice nu are implicații asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formațiile din/cu elemente de compunere și compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în același fel.

Reguli generale:

  • derivatele se scriu într-un cuvânt (situațiile în care un prefix sau un sufix se scrie cu cratimă sau separat fiind rare[2]);
  • compusele se scriu, în funcție de partea de vorbire căreia îi aparțin și de gradul de sudură a compusului, în unul din cele trei moduri posibile: într-un cuvânt, cu cratimă sau în cuvinte separate;
  • formațiile din sau cu elemente de compunere se scriu într-un cuvânt;
  • locuțiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu virgulă sau cu cratimă;
  • grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu în cuvinte separate.
Unele derivate, compuse, locuțiuni sau grupuri de cuvinte se scriu cu cratimă sau cu apostrof numai din rațiuni fonetice, pentru care vezi 1.2.1. Apostroful și 1.2.4. Cratima.

Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează.

4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor

4.1.1. Prefixe și derivate cu prefixe

  1. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian, antipersonal, a circumscrie, a dezvinovăți, interregional, a juxtapune, neeuclidian, nonviolență, *preaderare, a răsciti.
    Derivatele cu prefixe se deosebesc astfel de locuțiunile cu o structură asemănătoare, care se scriu în cuvinte separate (non troppo), precum și de formațiile noi sau/și ocazionale, care se scriu cu cratimă (non-EU „din afara Uniunii Europene”).
  2. Se scriu cu cratimă între prefix și cuvântul de bază anumite derivate cu prefixe (acest mod de scriere corespunzând unei rostiri mai insistente), și anume:
    • obligatoriu:
      • derivatele cu prefixul ex- „fost”: ex-prim-ministru, ex-președinte;
        Derivatele cu prefixul ex-în afară” se scriu într-un cuvânt: *a exînscrie.
      • unele derivate noi sau/și ocazionale care au ca bază un pronume substantivizat (non-eu), indicarea prescurtată a unui an calendaristic (ante-'89, post-'989), un nume propriu (anti-Maiorescu; Ionescu, ne-Ionescu; pro-Ionescu), o literă (non-a), o abreviere (pro-NATO);
        Derivatele obișnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: antemeridian, antiaerian, neabătut, nonconformist, postcalcul, *proamerican.
        Se scriu cu cratimă, din rațiuni fonetice, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid, derivatele cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-.
    • facultativ, pentru punerea în evidență a prefixului sau/și a bazei, unele derivate scrise în mod obișnuit fără cratimă, mai ales:
      • derivate cu prefixe superlative: ultra-progresist (Caragiale);
        În mod obișnuit, derivatele cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: ultraprogresist.
      • derivate cu sensuri mai puțin obișnuite: ne-voie „absența voinței”, pre-text „ceea ce precedă un text”, a re-crea „a crea din nou”;
        Acestea se deosebesc astfel de omonimele obișnuite, care se scriu într-un cuvânt: nevoie „necesitate”, pretext „pretins motiv”, a recrea „a destinde”.
      • derivate supraprefixate cu același prefix (extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat) sau cu prefixe diferite (endo-exocrin, exo-endocrin);
      • derivate mai mult sau mai puțin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeași literă: răs-străbun;
        Derivatele obișnuite în această situație se scriu într-un cuvânt: transsiberian.
  3. Un prefix poate fi scris, în cadrul cuvântului, între paranteze rotunde — mai ales în stilul științific, în publicistică etc. —, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/și reintroduse”.
  4. Se scriu separat prefixele folosite singure în mod accidental, în opoziție cu termenul de bază sau cu un derivat cu alt prefix de la aceeași bază (X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; legume ne [= nemirositoare] sau mai puțin mirositoare. Gib. I. Mihăescu), precum și prefixele folosite cu rol de cuvinte (devenite adjective invariabile: *extra, *super, *ultra).

4.1.2. Sufixe și derivate cu sufixe

  1. Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe, chiar dacă sunt formate de la cuvinte scrise cu cratimă (*albaiulian, burtăverzime, *negruvodean, târgujian, târgumureșean de la Alba-Iulia, burtă-verde etc.) sau separat (antonpannesc, băimărean, camilpetrescian, cezarpetrescian, cincisutist, costarican, newyorkez, sanmarinez, sătmărean, *srilankez de la Anton Pann, Baia Mare, cinci sute etc.).
  2. Se scriu cu cratimă derivatele cu sufixe de la abrevieri literale (R.A.T.B.-ist) sau de la litere (X-ulescu)
    Se scriu însă într-un cuvânt derivatele devenite cuvinte: ceferist.
  3. Se pot scrie fie într-un cuvânt (cu căderea, uneori, a vocalei finale a numelui), fie cu cratimă (cu păstrarea vocalei finale a numelui) derivatele de la nume proprii străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: poeesc/poe-esc, rousseauism/rousseau-ism, *shakespearian/shakespeare-ian de la Poe [pou], Rousseau [ruso], Shakespeareecspir].
    La derivate de la cuvinte cu o finală neobișnuită în limba română, vocala finală a acestora poate cădea în favoarea vocalei cu care începe sufixul: dandism (nu dandysm) < dandy + sufixul -ism.
  4. Se scriu separat numai sufixele folosite ocazional cu rol de cuvinte: isme „mode”.

Note

  1. Compusele, locuțiunile și grupurile de cuvinte împrumutate și neadaptate se scriu, de regulă — ca și cuvintele simple neadaptate — ca în limba de origine sau, mai rar, și conform tradiției. Aceasta a impus, în anumite contexte, o grafie parțial diferită: !ad hoc, în general fără cratimă, ca în latină, dar și ad-hoc în divan ad-hoc.
  2. Pentru notarea prefixelor și a sufixelor în lucrări de lingvistică vezi 1.2.4. Cratima.

Alte articole lingvistice

Calcuri greșite
Despre majoritate
Din și dintre
Flexionarea cuvintelor compuse
Forme de plural greșite
Forme greșite ale cuvintelor
Ghid de exprimare corectă
Niciun sau nici un?

Alexandru Graur

Mi-ar *place

Dan Alexe

Despre legăturile românei cu albaneza

Dezbateri

Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â

DOOM2

0. Principalele norme ortografice
1.1. Literele
1.2. Semnele ortografice
2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
3. Scrierea cu literă mică sau mare
4.2. Scrierea cuvintelor compuse
4.3. Scrierea locuțiunilor
4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
6. Câteva norme morfologice

Încercări de îndreptare

Cuvinte fără explicaţii
Numere şi genuri

Mioara Avram

0. Prefață
I. e sau ea?
II. ă sau e?
III. ă sau î?
IX. i sau î?
VI. h sau c(h) sau k(h)?
VII. Cu sau fără h?
VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
X. ia sau iea, iia?
XI. Cu sau fără i final?
XII. î sau â?

Punctuație

Apostroful
Blancul
Punctul
Semnul întrebării