II. ă sau e?

Mioara Avram - Ortografia pentru toți

Problema alegerii între ă și e este simplă și se rezolvă ferm și clar după semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise i și u; este relativ simplă și cu o soluție convențională după vocale; este complicată și supusă unor reguli în mare parte individuale după consoane.

1. După semiconsoanele [ĭ] și [ŭ], scrise i, respectiv u, de fapt, nu există alegere. În limba literară nu se pronunță niciodată [ĭă] și nici nu se scrie , ci numai ie (= [ĭe]): de aceea verbele de conjugarea I cu tema în [ĭ] au -e în loc de la persoana a 3-a sg. a indicativului prezent (moaie, taie) și a perfectului simplu (muie, tăie) și -em la persoana 1 pl. a indicativului prezent (muiem, tăiem). Nu se pronunță [ŭe], ci numai [ŭă]), scris : de aceea substantivul ou are pluralul cu desinența (ouă), față de desinența -e a altor substantive neutre.

2. După vocale nu sînt numeroase situațiile care pun probleme. După i vocalic este valabilă interdicția apariției lui ă, ca și după i semiconsonantic, care de fapt există în pronunțare, dar nu e notat după vocală. Nu se pronunță [i-ă] și nu se scrie , ci numai ie (=[i-e]): de aceea și verbele de conjugarea I cu tema în i vocalic au -e în loc de la persoana a 3-a singular a indicativului prezent (apropie, zgîrie) și a perfectului simplu (apropie, zgîrie, repatrie) și -em la persoana 1 pl. a indicativului prezent (apropiem, zgîriem, repatriem).

După u vocalic nu acționează însă interdicția legată de semiconsoana corespunzătoare, deci sînt posibile ambele vocale în discuție, iar scrierea reflectă pronunțarea. Se pronunță și se scrie continuă adj. f. sg. (< continuu) sau vb. (ind. prez. 3 sg. și pl. de la continua) — continue adj. f.-n. pl. sau vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.); evaluezevaluăm.

După e nu se pronunță de obicei [ă] și nici [e] pur. Se scrie însă atît ă, cît și e, conform principiului morfologic, în forme flexionare diferite ale verbelor cu tema în -e (agrea, crea, suplea): agreăm, creăm, dar agreez, agreezi, agreeze, respectiv creez, creezi, creeze; substantivul provenit din fostul infinitiv lung al verbului crea, anume creare, are genitiv-dativul singular și pluralul în -ări: creări.

3. Cele mai multe probleme apar după consoane.

a. După j, ș alegerea între ă și e nu se rezolvă la fel de categoric ca în cazul lui î și i sau a și ea. În rădăcini se scrie de obicei e: injecție, jecmăni, jefui, jeg — și jegos —, jeli, jerpeli, jertfă, păianjen, scrijeli/scrijela, stînjen; deșert — și deșerta, deșertăciune —, mușețel, ședea, șei pl. și șelar — și șelărie, deșela, înșela, înșeua —, șeici (pl. de la șaică), șepci pl. — și șepcar, șepcărie, șepcuță —, șeptar și șeptime, șerb, șerpi pl. — și șerpar, șerpariță, șerpărie, șerpesc, șerpoaică, șerpui etc. —, șervet, șes, șesar și șesime. Se scrie însă ă în jăcaș, jăchilă, jălbar, jăpcan, jăratic, jărăgai, jări, jărci (pl. de la jarcă), pojărnicie, stejăriș — și stejărel, stejăruț, stejăriște —; deșănțat, șăgalnic, șăgi (pl. de la șagă), șăluț, șalvirie, șănțuleț — și șănțișor, șănțui, șănțurele —, șătrar — și șătrăreasă —, șătruță.

Îndreptarele curente își permit să simplifice situația, formulînd regula scrierii numai cu e în rădăcina cuvintelor, în ciuda „excepțiilor” admise, dat fiind că cele mai multe cuvinte scrise corect cu ă sînt cuvinte de mică importanță (învechite sau/și regionale, diminutive rare).

În afixele flexionare și lexicale se poate scrie atît ă, cît și e, în funcție de afix și de clasa de flexiune sau de derivare. Substantivele și adjectivele feminine cu tema în j, ș se pronunță și se scriu numai cu la nominativ-acuzativul (și la vocativul egal cu această formă) singular: cîrjă, coajă, grijă, lojă, majă, ojă, plajă, rujă, schijă, tijă, vrajă; avalanșă, broșă, cămașă, cireașă, cravașă, drăgălașă, fruntașă, gureșă, mătușă, nașă, păpușă, tovarășă, tușă, uriașă, ușă etc. (nu coaje, grije..., cămașe, păpușe...); ele pot avea -e la plural și la genitiv-dativ singular: cîrje, plaje, ruje, schije, tije; avalanșe, broșe, cireșe, cravașe, drăgălașe, fruntașe, gureșe, nașe, tovarășe, tușe, uriașe (celelalte substantive din lista dată pentru singular au pluralul în -i). La genul masculin se pronunță și se scrie la forma de singular (pentru toate cazurile) a substantivelor bulibașă, pașă, dar -e în forma de vocativ singular a substantivelor și adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ în ș: chipeșe (domn!), tovarășe!

Verbele de conjugarea I cu tema în j, ș se pronunță și se scriu cu la persoana 1 plural și a 3-a singular și plural a indicativului prezent (degajăm, degajă; înfășăm, înfașă) și la persoana a 3-a singular a perfectului simplu (angajă, etajă, încurajă), dar cu -e la persoana a 3-a sg. și pl. a conjunctivului prezent (degaje; înfeșe, îngroașe etc.). Desinența verbelor cu prezent slab este la conjugarea I -ez, iar la a IV-a -esc: angajez, furișez, mînjesc, pășesc etc.

Se pronunță și se scriu cu ă sufixele -ămînt, -ător și forma de plural (și genitiv-dativ singular) a sufixului -are: îngrășămînt; crucișător, înduioșător, înfricoșător, îngrășător; angajări, amenajări, etajări, încurajări, detașări, înduioșări, retușări etc. Tot -ă- este corect în derivatele cu -ean de la toponime în -ani: botoșănean, focșănean.

Se pronunță și se scriu cu -e sufixele -el, -esc și formele de plural (și de genitiv-dativ singular) ale sufixelor -eală, -ean: rotunjel, burdușel, frumușel; vitejesc, strămoșesc; oblojeli, greșeli; clujeni, ieșeni etc. Sufixele -ăreasă și -ereasă, -ărie și -erie au prima vocală diferită după cum sînt legate de sufixul -ar (-ăreasă, -ărie) sau -er (-ereasă, -erie). Se pronunță și se scrie corect ă în borșăreasă, cenușăreasă, dar e în lenjereasă; tot astfel, birjărie, cășărie, chițibușărie, gogoșărie, lăcătușărie, dar lenjerie, menajerie, străjerie. Derivatele cu -esc, -ește de la cuvinte formate cu -ar se pronunță și se scriu corect cu -ăresc, -ărește: birjăresc, birjărește, călușăresc; e din -er + -esc, -ește se menține: străjeresc.

b. După s, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în pasăre, conjcț., sămînță, său pron. și adj. pos., țesăla, dar e în chiseliță, se pron. refl., secară, secui — și secuiesc, secuime —, semăna — și asemăna —, semințe (pl. < sămînță), seu s.

Limba literară face deosebire între și se (de exemplu: să știe conj., prez. 3 sg. și pl. activ, personal; se știe ind. prez. 3. sg. reflexiv-pasiv impersonal; să se ști conj. prez. 3 sg. reflexiv-pasiv impersonal), său și seu. Unele variante regionale cu ă în loc de e erau recomandate de vechi îndreptare oficiale: de exemplu, chisăliță, săcui.

Pentru afixe alegerea între ă și e se orientează după criterii morfologice. Este corect -e în substantivele mătase, tuse. Flexiunea unor verbe are atît forme corecte cu -e, cît și unele cu : coase (inf. prez. și ind. prez. 3 sg.) — coasă (conj. prez. 3 sg. și pl.); iese (ind. prez. 3 sg.) — iasă (conj. prez. 3 sg. și pl.); miroase (ind. prez. 3 sg.) — miroasă (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu -esc (nu -ăsc): obosesc, rusesc. Sufixele -ărie și -erie sînt ambele corecte, în cuvinte diferite: mătăsărie, dar cocserie.

După z, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în mazăre — și măzărar, măzărat —, măzăriche, dar e în Dumnezeu, muzeu, răzeș — și răzeșesc, răzeșie, răzeșime, răzeșiță —, reazem s. — și rezema —, zece, zeghe, zemos, zer, zețui. Se face deosebire între zeu s. și zău interj. În afixe se aplică principiul morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în și pluralul (= genitiv-dativul singular) în -e: coacăză — coacăze, oază — oaze, pupăză — pupeze, rază — raze, vitează — viteze. În flexiunea verbală de asemenea există forme corecte cu ambele vocale: cutează (ind. prez. 3 sg. și pl.) — cuteze (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect -esc: asurzesc, umezesc, englezesc, franțuzesc. Sufixele -ărie și -erie își împart formațiile corecte: brînzărie, ceaprăzărie, orezărie, dar leprozerie.

După ț, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în înțărca, țăpoi, țăran, țăruș, dar e în înțelege, oțet, țelină, țencușă, țepi pl. (de la țeapă și de la rarul țep) — și țepos, țepușă —, țesăla, țese — și țesător, țesătorie, țesătură —, țest — și țestos —, țevar — și țevărie, țevișoară, țevos, țevui —. În afixe criteriile sînt de ordin morfologic. La substantivele și adjectivele feminine este corect nominativ-acuzativul singular în și pluralul (= genitiv-dativul sg.) în -e: ață — ațe, rață — rațe, viță — vițe, lunguiață — lunguiețe. În flexiunea unor verbe există forme corecte cu și cu -e: agață, cocoață (ind. prez. 3 sg. și pl.) — agațe, cocoațe (conj. prez. 3 sg. și pl.). Desinența verbală și sufixul adjectival omonim se pronunță și se scriu corect -esc: amețesc, urîțesc, băiețesc, frățesc. În limba literară actuală este corect sufixul substantival -ețe (nu -eță, care e învechit): bătrînețe, delicatețe, politețe, tinerețe. Se pronunță și se scrie corect -ărie în cîrnățărie, faiențărie, zețărie, dar -erie în semințerie, spițerie, tapițerie.

Regulile academice din 1932 recomandau scrierea -eță în neologisme (acurateță, fineță, nobleță, politeță, stricteță) și tolerau variația -ețe/-eță în formațiile tradiționale (bătrînețe/bătrîneță, blîndețe/blîndeță, tinerețe/ tinereță, tristețe/tristeță). După aceste reguli se scria înțerca.

c. După d, se pronunță și se scrie corect e în prepoziția de — și în compusele cu ea: deoarece, deunăzi, devălmășie —, conjuncția de, interjecția de, în prefixele de- (dedulci, depune), des-/dez- (dezbrăca, desface etc.) și în cuvintele desagă, deștept, dar ă în nădăjdui. Se admite variația e/ă în verbele dăula/dehula și depăra/dăpăra.

După t, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în pieptăna — și pieptăn (ind. prez. 1 sg.), pieptănat, pieptănătoare, pieptănător, pieptănătorie, pieptănătură —, pieptănar, pieptănariță, pieptănaș, pieptănuș, tăciune, tăpșan — și tăpși —, vatămi (ind. prez. 2 sg.), dar e în pieptene s. sg. și vb. (conj. prez. 3 sg. și pl.), piepteni s. pl. și vb. (ind. prez. 2 sg.), pieptenel, tehui, telpiz. În ce privește desinențele, se pronunță și se scrie corect în năpastă și soartă. Sufixul -ărie este corect în cofetărie, lăptărie, papetărie, iar -erie în galanterie, loterie, piraterie.

După n, se pronunță și se scrie corect ă în nădejde, năgară, năjit, nămeți, năpusti, nătărău, năvădi, năvod, năzdrăvan, dar e în necaz — și necăji —, nerod — și nerozie —, netot. În desinențe, se pronunță și se scrie corect în grindină, lindină, menghină, pagină, dar -e în funingine, imagine, margine, origine, pecingine. Sînt corecte formațiile benzinărie, marochinărie, dar bombonerie, clovnerie.

d. După r, se pronunță și se scrie corect ă în crăpa — și crăpi (ind. prez. 2 sg.) —, curăța — și curăț, curăță —, ferăstrău, înzdrăveni, răbda, răci, răgaz, răposa, răspunde, rătez s., răutate, străin, străjer — și străji (pl. de la strajă), străjui —, strămurare, strănuta, dar e în către, cureți (ind. prez. 2 sg.) și curețe (conj. prez. 3 sg. și pl.), ferestrui, între, întrema, rebegi, rele adj. f.-n. pl. și s. n. pl. (< rău), repede — și repejor, repezi —, reteza, rețea, reuși, rezema. Prefixul răs- nu trebuie confundat cu secvența res-: se pronunță și se scrie corect răsfira, răsfrînge, dar respinge, restriște. De asemenea se disting prefixele dublete ră- și re-: răpune „a doborî, a ucide” — repune „a pune din nou”; cf. și răposa „a deceda” — repauza „a se odihni”. Prefixul stră- nu trebuie confundat cu secvența stre-: se pronunță și se scrie corect strămoș, strămuta, străvedea, dar strecura, strepezi.

De remarcat și distincția dintre vechiul răspunde și neologicele coresponda, corespunde, responsabil, precum și dintre paronimele rătez s. și retez vb. (ind. prez. 1 sg. de la reteza).

În ce privește afixele flexionare, substantivele feminine pot avea la singular atît desinența , cît și -e: se pronunță și se scrie corect în brățară, latură, țigară, dar -e în directoare. Desinența de plural a substantivelor neutre este în limba literară actuală -e: care (< car), hotare (< hotar), izvoare (< izvor), pahare (< pahar).

Flexiunea unor verbe are forme corecte atît cu , cît și cu -e: acoperă, coboară, descoperă, oferă, omoară, preferă, suferă (ind. prez. 3 sg. și pl.) — acopere, coboare, descopere, ofere, omoare, prefere, sufere (conj. prez. 3 sg. și pl.). La conjugarea a IV-a desinența verbelor cu infinitivul în -i este -esc (dogoresc), iar a celor cu infinitivul în este -ăsc (amărăsc, hotărăsc, izvorăsc, ocărăsc etc.). Sufixul adjectival se pronunță și se scrie corect -esc: tătăresc, iar sufixul adverbial corespunzător, -ește: tătărește. În berărie, pulberărie este corect sufixul -ărie, iar în trezorerie sufixul -erie.

Regulile academice din 1932 recomandau formele de ind. prez. 3 sg. acopere, sufere (3 pl. acoper, sufer), dar 3 sg. și pl. diferă, oferă.

După l, în rădăcina cuvintelor se scrie ă în lăicer/lăvicer, lăuză — și lăuzi, lăuzie —, dar e în lepăda. Se admite variația în lăscaie/lețcaie. În flexiunea verbelor azvîrli, zvîrli se admite variația azvîrlă/azvîrle, zvîrlă/zvîrle la indicativ prezent 3 sg., aceeași persoană fiind numai azvîrle, zvîrle la conjunctiv prezent.

e. După b, în rădăcina cuvintelor se pronunță și se scrie corect ă în băjenie — și băjenar, băjenări, băjeni —, bărbieri, bășică, băut — și băutor, băutură —, ciubăr, foraibăr, greabăn, lebădă, dar e în galben, oberliht. Forma de conjunctiv prezent 3 sg. și pl. a verbului avea are desinența (nu -e): aibă. Desinența verbelor de conjugarea a IV-a cu prezent slab se pronunță și se scrie corect -esc: iubesc, vorbesc.

După p, se pronunță și se scrie corect ă în ienupăr, jneapăn, lepăda, în formele verbale acopăr, descopăr (ind. prez. 1 sg. de la acoperi, descoperi) și în prepoziția după (nu dupe!), dar e în prepoziția pe, în substantivele carpen, curpen, pereche, perete și în verbul speria. Substantivul derivat de la a țipa pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este țipăt, pl. țipete. Variantele acoper, descoper se pot explica prin vechi deprinderi ortografice, conforme cu regulile academice din 1932.

După m, se pronunță și se scrie corect ă în geamăn și e în egumen, famen, rumen, semen „drug de fier”, dar se admite variația la substantivul seamăn/semen (persoană; „asemănare”). Verbele semăna și asemăna au forme corecte nu numai cu ă, ci și cu e în rădăcină: semăn (ind. prez. 1 sg.) — semeni (ind. prez. 2 sg.), semene (conj. prez. 3 sg. și pl.); verbul a merge nu are însă forme cu ă: în limba literară se pronunță și se scrie merg. Desinența verbală și sufixul adjectival omonim sînt -esc: mulțumesc, lumesc. Substantivul derivat de la a geme pentru a desemna acțiunea și rezultatul ei este geamăt, pl. gemete, iar substantivul colectiv derivat de la poamă este pomet. Sufixele -ărie, -erie sînt corecte în cuvinte diferite: plăpumărie, dar parfumerie.

După v, se pronunță și se scrie corect ă în levănțică, reavăn, dar e în dezveli, înveli, vecui, vedriță, veleat.

După f, se pronunță și se scrie corect ă în sufăr (ind. prez. 1 sg. de la suferi), dar e în felie, femeie, fermeca. Problema alegerii între ă și e poate viza simultan mai multe vecinătăți consonantice: este cazul lui fătălău (nu feteleu).

Varianta sufer era recomandată de regulile academice din 1932.

f. După h, se pronunță și se scrie corect ă în hălăciugă, hămesi,hărăți, lehămeti — și lehămetisi, lehămetui —.

g. În numele proprii românești se întîlnesc variante — fixate ca nume diferite — cu ă în loc de e și e în loc de ă.

La antroponime ele sînt respectate, conform dorinței purtătorilor și tradiției, chiar dacă unele dintre ele au fost la origine pur grafice (cu scriere etimologică). La prenume mai frecventă este variația la Petru/Pătru și la unele derivate: Petrașcu/Pătrașcu, Petruț/Pătruț; ea apare și la alte prenume, ca Zenovie/Zănovie și chiar neologicele Jenel/Jănel, Jenică/Jănică. La numele de familie variația are o largă răspîndire, după diverse consoane și în diverse poziții; de exemplu: Băjenaru, Bejănaru și Bejenaru; Cîrjă și Cîrje; Focșăneanu și Focșeneanu; Herescu și Herăscu; Jeler și Jăler; Lăduncă și Leduncă; Lepădat(u), Lăpădat(u) și Lapedatu; Mureș(e)anu și Murășanu; Năvodaru și Nevodaru; Sălăgeanu, Selăgeanu și Selegean(u); Sălăjan și Selejan; Săulescu și Seulescu; Șelaru și Șălaru; Șerpescu și Șărpescu; Tătărăscu și Tattarescu; Țepuș și Țăpuș etc.

În toponimie, pe de o parte, se preiau unele variante regionale, iar, pe de alta, se mențin unele variante grafice învechite (etimologice sau chiar greșite). Administrația a optat uneori pentru variante diferite în cazul aceleiași denumiri atribuite mai multor localități; de exemplu: Răcaș și Recaș; Răuseni și Reuseni; Săliște și Seliște; Săuca și Seuca; Șăulia și Șeulia; Tămășești și Temeșești; Tătărăști și Tătărești. Se pronunță și se scrie corect ă în Buzău, Sălaj, dar e în Maramureș, Mureș, Vișeu.

Alte articole lingvistice

Calcuri greșite
Despre majoritate
Din și dintre
Flexionarea cuvintelor compuse
Forme de plural greșite
Forme greșite ale cuvintelor
Ghid de exprimare corectă
Niciun sau nici un?

Alexandru Graur

Mi-ar *place

Dan Alexe

Despre legăturile românei cu albaneza

Dezbateri

Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â

DOOM2

0. Principalele norme ortografice
1.1. Literele
1.2. Semnele ortografice
2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
3. Scrierea cu literă mică sau mare
4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
4.2. Scrierea cuvintelor compuse
4.3. Scrierea locuțiunilor
4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
6. Câteva norme morfologice

Încercări de îndreptare

Cuvinte fără explicaţii
Numere şi genuri

Mioara Avram

0. Prefață
I. e sau ea?
III. ă sau î?
IX. i sau î?
VI. h sau c(h) sau k(h)?
VII. Cu sau fără h?
VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
X. ia sau iea, iia?
XI. Cu sau fără i final?
XII. î sau â?

Punctuație

Apostroful
Blancul
Punctul
Semnul întrebării